Proiectul Star Gate

              Proiectul Star Gate (Poarta Stelară) a fost unul dintre cele mai ample programe de cercetare a puterilor ascunse ale psihicului uman din lumea întreagă, finanţat din fonduri guvernamentale, desfăşurat din anul 1970 până în 1995.
              Anul e 1970, în plin război rece circulă în lumea spionajului şi a informaţiilor zvonuri, şoapte conform cărora Uniunea Sovietică îşi antrenează soldaţi cu capacităţi paranormale. După ei şi alte state par a testa în mare secret aceste puteri, fără însă ca nimeni să lase a scăpa vreo informaţie despre acestea. La asemenea zvonuri armata Statelor Unite nu poate rămâne impasibilă şi astfel în 1970 prin diferite proiecte unite sub numele de cod Star Gate, încep a testa şi ei capacităţile ascunse ale fiinţei umane. Din informaţile existente la ora actuală, pare că principalele puteri pe care doreau a le cultiva au fost vederea la distanţă (remote viewing) şi precogniţia. Vederea la distanţă e un soi de clarviziune în care subiecţii în condiţii de strictă supraveghere, intrând în stări alterate ale conştiinţei încercau să vizualizeze diverse locuri de pe glob, din spatele linilor inamice, care au aveau o importanţă militară deosebită. Pe aceiaşi linie şi precogniţia, puterea de a vedea viitorul, era cultivată tot cu un scop exclusiv militar. Subiecţi au fost aleşi atât din rândul militarilor cât şi din rândul civililor, iar la punctul de vârf al proiectului ar fi fost până la 22 de subiecţii, rămânând doar 3 în mod oficial la data încheierii programului. În 1995 programul, având ca şi scop furnizarea de date către agenţiile de informaţii, este transferat de sub egida armatei SUA către CIA. Acest moment însă coincide şi cu finalizarea acestuia, oficial cel puţin, căci în acelaşi an agenţia închide programul după ce angajează doi specialişti independeţi pentru a realiza o analiză. Cei doi specialişti înaintează însă rapoarte cu păreri divergente. Astfel Ray Hayman - profesor emeritus în psihologie la Universitatea Oregon şi unul dintre iniţiatorii mişcării scepticismului stiinţific modern alături de mare sceptic James Randi - a ajuns la concluzia că rezultatele nu sunt satisfăcătoare şi e prematur a se pronunţa existenţa acestor capacităţi până nu se fac şi alte teste de către organe independente. Celălalt raport însă, realizat de Jessica Utts - profesoară de statistică la Universitatea California - a arătat că există un efect semnificativ din punct de vedere statistic şi că cei mai talentaţi dintre subiecţi au reuşit să producă un procent cu peste 5% - 15 % peste ghicitul aleatoriu. Acest lucru arată că există un fenomen în momentul în care procentul este constant în decursul a mai multor teste, în mai mulţi ani precum a fost şi cazul în proiectul Star Gate.
            În raportul prin care CIA decide închiderea programului îşi motivează acţiunea prin faptul că deşi există un procent statistic, datele erau prea vagi şi prea generale pentru a putea fi folosite de către agenţiile de informaţii. Cârcotaşii şi adepţii teorilor conspiraţiei ar putea uşor sugera că nu e vorba decât de o acoperire şi că programul nu a fost niciodată închis, ci dimpotrivă perfecţionat. Este greu de crezut ca a durat 25 de ani până gând guvernul SUA a realizat că informaţiile sunt irelevante. Este şi mai mare coincidenţa că în anul în care CIA preia programul, la foarte scurt timp ia şi decizia de a-l închide. Dacă însă gândim problema dintr-o altă perspectivă, ce raţiune ar fi putut sta în spatele unei minciunii de oprire a programului şi continuarea lui într-un secret mai mare decât anterior şi desăvârşit, putem găsi suficiente. Astfel, programul a ajuns la cunoştiinţa publicului, de asemenea şi bugetul lui şi faptul că s-au consumat 20 de milioane de dolari pe seama sa, a revoltat opinia publică americană, marea masă a cetăţenilor fiind sceptici faţă de aceste fenomene. Chiar ziarul Time a scris în 1995 (anul în care CIA a preluat programul) un articol critic cu privire la proiect, prezentând faptul că mai existau 3 mediumi, care lucrau pe un buget de 500.000 de dolari. La aceste motive de politică internă mai putem lesne adăuga cel de politică externă şi siguranţă naţională, SUA nu dorea ca alte state să cunoască succesul acestor tehnici în culegerea de informaţii (desigur dacă aceste tehnici funcţionau). Având toate acestea în vedere pare probabil ca CIA să nu fi închis programul şi ca acesta să continue probabil şi în zilele noastre. De altfel au existat suficiente "poveşti" cum că armata SUA a folosit şi foloseşte în continuare mediumi pentru a localiza diferite persoane şi diferite locaţii. Acest lucru nu ar trebui să ne mire căci se întâmplă chiar şi în curtea noastră. Ceauşeşcu a dispus şi el testarea acestor fenomene, iar apelarea la mediumi pentru a găsi persoane a fost făcută în mare secret chiar şi de guvernele noastre mai actuale, un astfel de procedeu fiind aplicat pentru a găsi ziariştii răpiţi în Irak în 2005.
             După cum spun adesea însă, adevărul nu-l vom afla prea curând, fie că proiectul a continuat în secret, fie că a fost oprit, informaţiile pe această temă sunt puţine căci secretomania guvernează astfel de proiecte militare. De menţionat că acesta nu a fost singurul din istoria armatei americane. A mai existat unul, de proporţi mai mici, însă mult mai ocultat, proiectul Jedi care a stat la baza cărţii The Man Who Stare at Goats şi a filmului cu acelaşi nume. Pentru cine doreşte mai multe informaţii despre Proiectul Star Gate, recomand Manualul pentru Vedere la Distanţă (remote viewing) elaborat şi publicat de CIA, pe care îl găsiţi aici.

O istorie alternativă a spaţiului românesc - Tăbliţele de la Tărtăria

              Ştiu că avem cu toţii o imagine despre istoria acestui popor şi spaţiu care ne-a fost predată la şcoală, o imagine simplă, clară şi ortodoxă. Dar dacă adevărul e mult mai complex de atât? Istoria e bazată în mare parte pe supoziţii şi adesea când o majoritatea se raliază pe o variantă, aceasta ni se impune ca fiind cea adevărată. De multe ori însă apare o dovadă care contrazice această paradigmă clasică, o distruge şi experţii noştri sunt aruncaţi în întuneric. În astfel de situaţii ei preferă fie să ignore dovada fie să o respingă ca fiind un fals, doar de frica de a nu strica o teorie.
              Tăbliţele de la Tărtăria sunt una dintre cele mai puternice dovezi arheologice ce zdruncină din temelii istoria convenţională, în acelaşi timp însă se pot încadra cu uşurinţă în topul celor mai importante descoperiri istorice ale lumii.
Au fost descoperite de arheologul Nicolae Vlassa în satul Tărtăria, aflat în apropriere de Alba-Iulia în anul 1961. Trei la număr, două sunt dreptunghiulare şi una rotundă. Aceste tăbliţe au reprezentate pe ele o serie de simboluri după cum se poate observa în imaginile de mai jos:

                 Partea mai interesantă a acestor tăbliţe este că supuse la procesul datării cu carbon, a rezultat că au o vechime de peste 7000 de ani, provenind din 5500 î.Chr.! Prin urmare, aceste tăbliţe conţin de departe cel mai vechi scris uman din lume. Până la descoperirea acestora se credea că cuneiformele sumeriene sunt cea mai veche formă de scris din lume, datând din jurul anului 3000 î.Chr. Ei bine tăbliţele de la Tărtăria arată prezenţa unei civilizaţie suficient de avansate încât să folosească scrisul în interiorul spaţiului carpatic cu 3000 de ani înaintea civilizării la un nivel relativ echivalent a sumerienilor (socotiţi până acum de istoria convenţională ca fiind poporul ce a dat startul procesului de civilizare). Cele trei tăbliţe sunt cel mai probabil talismane, fapt care rezultă din dimensiunile mici pe care le au (se observă în a doua imagine) şi prin prezenţa unor orificii în partea superioară a două dintre cele trei tăbliţe, fiind probabil purtate în jurul unui lanţ.
Unii istorici au afirmat că poartă o asemănare cu cuneiformele sumeriene, sugerând astfel o legătură de conexitate între cele două scrieri. Mai jos este un exemplu de scriere cuneiformă, printre cele mai vechi descoperite:








În opinia mea, avem din păcate prea puţine simboluri pe tăbliţele noastre autohtone pentru a putea stabilii o legătură clară între cele două modele. Însă deşi dacă pentru moment nu putem, există şanse ca într-un viitor nu prea îndepărtat să găsim mai multe mostre din acest scris pierdut şi să putem clarifica acest mister.
Deşi nu cunoaştem încă multe aspecte despre cine le-a scris şi ce au scris, putem să spunem cu certitudine că o civilizaţie care a avut primul scris din lume, vechi de 7 milenii, a fost o civilizaţie mult avansată celor din acelaşi timp cu ea şi ne putem întreba dacă oare, au fost ei predecesorii dacilor? şi a fortiori predecesorii noştrii? Suntem oare noi cea mai veche civilizaţie din lume?

Biblia necunoscută. Partea a III-a

Demizeii biblici

După cum am arătat şi în articolele precedente dedicate aceluiaşi subiect precum cel de faţă, Biblia, deţine o serie de pasaje ascunse la vedere pentru ochii celor ce nu doresc să le vadă. Personal nu am auzit niciodată un membru al clerului bisericesc să fi dornic de a dezbate subiectul ce-l voi pune în discuţie în continuare, iar subiectul mi se pare unul mai mult decât interesant…

Tot în Cartea Facerii, Biblia vine şi prezintă un episod unic în conţinutul ei şi de o deosebită importanţă. În capitolul intitulat Stricăciunea oamenilor, ni se spune în felul următor: “Când au început oamenii sa se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea ce şi le-au ales.”. Aşadar, odată cu înmulţirea populaţiei umane, fiii Domnului, îngerii, au râvnit la femeile muritoare şi coborându-se din cer, îşi iau neveste după „porunca inimii”, mai exact se împreunează cu acestea. Mai mult de atât, în continuare se precizează că această împreunare a fost una fructoasă, născându-se copii de pe urma sa, care au devenit „vitejii din vechime” : „Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume” . Biblia îi numeşte uriaşi, dar în opinia mea, traducerea este întrucâtva defectoasă. Cuvântul original în ebraică pentru aceste progenituri este nephilim, însemnând uriaşi, măreţi, dar într-un sens mai degrabă de vitejie, de reputaţie şi nu strict de aspect fizic precum este sugerat în traducerea română. Aşadar aceştia erau eroi, oameni viteji, puternici, fii unor părinţi neobişnuiţi, jumătate de natură divină, jumătate oameni.

Ne sună oare cunoscut?  

Ar trebui să o facă, pentru că toate mitologile lumii vuiesc de astfel de personaje, cea elenă, romană, celtică, scandinavă, ori hindusă, eroi precum Ahile, Hercule, Aeneas, Cuchulain, etc. Aparent putem adăuga acestei liste si mitologia ebraică, bazându-ne pe aceste fragmente biblice. Similitudinile sunt clare, naşterea prin raportul sexual dintre o fiinţă divină, fie zeu, fie înger ori djin, cu o femeie muritoare ori un bărbat muritor. Cu toţi dau dovadă pe parcursul vieţii de atribuţii care îi fac să pară eroi şi viteji printre contemporanii lor. Deşi Biblia este „scumpă la vorbă” în cazul acestor personaje, o altă carte de sorginte ebraică, care face parte din textele studiate de tradiţia creştină şi iudaică este Cartea lui Enoch. Avându-şi originea cam prin secolul III î.Chr., cartea îl are protagonist, dacă putem spune aşa, pe Enoch, stră-străbunicul lui Noe. În cuprinsul acesteia se arată evenimentele mai sus menţionate în atât de puţine cuvinte de Biblie, mai exact se prezintă existenţa a 200 de îngeri care în vremuri străvechi, aveau obligaţia să vegheze asupra omenirii. Aceştia erau numiţi Veghetori. Deşi le era interzis să intervină în evoluţia omenirii, aceştia se îndrăgostesc de femeile oamenilor, coborându-se pe pământ şi, după cum am arătat mai sus, alegându-şi neveste. Şi aici se prezintă existenţa nephilimilor, fii ai îngerilor şi a oamenilor. Veghetorii însă aleg să-şi ducă existenţa printre oameni, îndrăgostindu-se nu doar de femeile acestora, ci chiar de viaţa lor, plină de emoţii şi bucurii. Aceştia încep a-i învăţa pe oameni cum să utilizeze focul, să prelucreze metalul, să-şi facă podoabe, îi învaţă farmece şi magie şi multe altele. Cu alte cuvinte iniţiază omenirea în ştiinţă şi în artă, o civilizează şi îi porneşte drumul spre evoluţie. Textul spune că Dumnezeu se înfurie pe aceştia şi îi pedepseşte, închizându-i ba sub nisipurile pământului, ori fundul mării, etc. Iar pentru a oprii intervenţia lor în mersul umanităţii, trimite potopul ca să şteargă tot ceea ce oamenii învăţaseră de la aceştia. 

Personal gândul mă duce iute la mitologia greacă, unde titanul Prometeu fură focul din Olimp spre a-l da muritorilor, fiind ulterior pedepsit de Zeus pentru fapta sa. Focul şi în această poveste este o metaforă pentru ştiinţă, cunoaştere. Din nou în analiza acestei povestioare biblice, ne lovim de asemănari frapante cu mitologiile altor civilizaţii, fundamental diferite am putea spune. Este oare o simplă coincidenţă faptul că din atâtea părţi ale lumii auzim despre fiinţe divine care au coborât pe pământ, s-au împerecheat cu muritori dând naştere unor oameni cu aptitudini extraordinare, la care poveştile le-au cărat numele grele până în zilele noastre, deşi provin din vremuri mult uitate de istorie? E oare coincidenţă că aceleaşi poveşti ne spun despre aceste fiinţe divine care au dăruit oamenilor cunoaşterea, mai exact a unor grupuri ale acestora care prin aceste acţiuni îşi supără seminţia? Poate avem o teorie care ne ajută, cea a paleoastronauţilor, poate că aceşti îngeri, zei, sunt doar o civilizaţie mult avansată nouă, dornică de a ajuta, de a civiliza, ori poate, cine ştie, sunt toate doar poveşti... 

Experimentul Philadelphia

Povestea aceasta îşi are originea cu vreo 60 de ani în urmă, mai exact i-a naştere în 1955 prin intermediul unui astronom şi scriitor pasionat de fenomenul OZN - Morris K. Jessup. E o poveste despre conspiraţii guvernamentale şi ştiinţă aflată în sfera SF-ului...sau poate nu.

În 1955 Morris K. Jessup publică cartea Un studiu asupra fenomenului OZN (The Case for the UFO), în care prezintă diverse teorii prin care ar putea extratereştri să se deplaseze prin spaţiu, folosind metode alternative propulsie cunoscută de om. Astfel de teorii alternative erau sugerate a fi îndoirea continuumului spaţio-temporal ori tehnologii bazate pe antigravitaţie. Este poate important de menţionat că Jessup avea licenţă în astronomie, un masterat în ştiinţe aplicate şi începuse un doctorat în astrofizică, nesusţinându-şi însă în final lucrarea pentru a obţine titlul de doctor.
În ziua de 13 ianuarie a aceluiaşi an, Jessup primeşte acasă o scrisoare care îi va schimba în mod fundamental întreaga viaţă. Scrisoarea este semnată de un individ ce se recomandă ca fiind Carlos Allende, un fost marinar. Acesta îi relatează faptul că în jurul anului 1943 Marina americană făcea o serie de experimente prin care încercă să facă vase de război invizibile. Astfel a fost cazul distrugătorului american USS Eldridge, care în anul cu pricina, în timpul unui astfel de experiment, nu a obţinut invizibilitatea ci a fost teleportat la 320 de km depărtare de locul în care se realiza experimentul, în plinul văz al echipajului vasului comercial SS Andrew Furuseth, pe care lucra şi Allende. După scurt timp de la teleportare, timp de ordinul minutelor, USS Eldridge dispare din noua locaţie şi reapare în locaţia iniţială. În continuare Allende povesteşte că unii membrii din personalul distrugătorului au început să aibă grave probleme de sănătate, halucinaţii, tumori, etc. ca urmare a expunerii la o cantitate atât de intensă de electromagnetism, folosit în experiment. Marinarii de pe USS Eldridge au fost constrânşi la păstrarea secretului sub ameninţarea unor consecinţe cât se poate de cumplite în caz contrar, unii din cei ce nu îşi păstraseră acestă obligaţie, dispărând sau murind subit.
Mai mult de atât, Allende pretinde în scrisoare ce i-a trimis-o lui Jessup că întregul experiment a fost realizat în baza teorie pentru unificarea câmpurilor elaborată de Einstein, o singură teorie care să explice toate fenomenele şi forţele din univers, o teorie la care Einstein a lucrat în timpul vieţii, nereuşind să o elaboreze. Totuşi în scrisoare, Allende, pretinde că marele savant a reuşit într-un final elaborarea acestei teorii dar a considerat-o prea periculoasă pentru a fi cunoscută public. Este important de menţionat că în acea perioadă, Albert Einstein a lucrat pentru Marina militară a Statelor Unite.
Allende pretinde cunoaşterea atât acestor informaţii atât din propria sa experienţă cât şi efectiv de la marinari de pe USS Eldridge. Mai mult, acesta prezintă în scrisoare o serie de nume de martori oculari care-i pot corobora povestea, însă nici unul din aceştia a nu putut fi găsit în realitate.

Citind cuprinsul scrisorii Jessup nu este convins de relatarea lui Allende şi îi cere acestuia mai multe detali şi informaţii pentru a-şi corobora povestea. După câteva luni acesta îi răspunde transmiţându-i că nu poate să-i ofere mai multe detalii.
Jessup deşi întrucâtva neconvins, face o serie de cercetări şi investigări asupra subiectului lovindu-se constant însă de piste moarte.

În primăvara anului 1957 are loc un eveniment ciudat. Jessup este contactat de către reprezentanţi ai Oficiul pentru Cercetări Navale care doresc o întrevedere cu el. La întâlnirea dintre aceştia este suprins când i se arată un exemplar din cartea sa. Deschizând-o remarcă faptul că erau realizate adnotări cu pixul pe marginile paginilor. Aparent Oficiul pentru Cercetări Navale era deosebit de interesat de aceste adnotări dacă s-a supus unui asemenea efort pentru a le cerceta. Rugat dacă poate să le identifice sau se le spună acestora orice cu privire la originea scrierilor, Jessup observă cu uimire că îi este cunoscut scrisul, e acelaşi de pe scrisoriile ce le primise el, era scrisul lui Allende. Oficialii marinei îi neagă, desigur, în mod categoric existenţa experimentului la încercările de a afla ceva de la aceştia.
În următorii anii Jessup devine obsedat de subiect, ajungând să-i consume întreaga viaţă. Scrie în mod obsesiv în jurul acestuia, dar în zadar căci editorii îi resping manuscrisele, iar în 1958 îl părăseşte şi soţia sa.

În 19 aprilie 1959 Jessup îl sună pe un bun prieten de-al său, dr. Manson Valentine, înţelegându-se să se întâlnească în următoarea zi, deoarece Jessup descoperise nişte dovezi covărşitoare în cazul Experimentului Philadelphia, pe care intenţiona să le publice.
La 20 aprilie 1959 Morris  K. Jessup este găsit mort în maşina sa, cu un tub prins în jurul ţevii de eşapament, tras cu celălalt capăt în interiorul maşinii rezultând în sufocarea acestuia. Moartea a avut loc înainte de întâlnirea cu prietenul său. Moartea a fost catalogată ca suicid şi aşadar nu s-a deschis niciodată o anchetă oficială şi nefăcându-se deci nici vreo autopsie.

Dacă Experimentul Philadelphia a existat cu adevărat este greu de zis. Tot ce putem face e să ne formăm o opinie în baza faptelor şi evenimentelor din jurul oamenilor care au avut, într-un fel sau altul, legătura cu acesta.

Biblia necunoscută. Partea a II-a

A fost Adam primul om?

O întrebare inutilă poate, căci răspunsul îl ştim atât de bine cu toţii, doar l-am auzit de atâtea ori. Adam este primul om pe care Dumnezeu l-a făcut, iar Eva prima femeie.
Am să-mi permit să contrazic, de dragul discuţiei, această paradigmă atât de puternic încleştată în tradiţia creştină. Argumentele pe care le voi aduce ţin exclusiv de cuvintele Bibliei. Nici mai mult, nici mai puţin.

După cum bine se cunoaşte, cartea sfântă ne spune că Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, odihnindu-se în cea de a şaptea. Pe parcursul creaţiei, omul ocupă ziua a şasea. Cu toate aceastea, Biblia, ducând povestea în mod cronologic, povesteşte cum Dumnezeu după ce se odihneşte în ziua a şaptea (deci după crearea omului) îl face din ţărână pe Adam, punându-l în grădina Edenului <Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.> Se sugerează că acesta nu a fost primul om, ci mai degrabă un experiment mai "special" întrucât a fost plasat în grădina Edenului, un loc unde să fie în siguranţă, unde să aibă tot ceea ce are nevoie fără a depune un efort în a le dobândi (hrană fără a vâna, o viaţă fără de boală, chiar eternă). Ulterior, Dumnezeu a luat o "mostră" din Adam, făcând-o astfel pe Eva. Dumnezeu îi creează pe cei doi lipsiţi de raţiune, de puterea de a distinge binele de rău, de a fi la urma urmei conştienţi de propria lor condiţie. Acest atribut inerent uman îl vor dobândi odată cu încălcarea singurei porunci pe care o primiseră în acel loc, gustând din fructul copacului cunoaşterii binelui şi a răului. Odată ce cuplul dobândeşte raţiunea este expulzat din Eden urmând să trăiască în salbăticie, să-şi câştige singuri hrana şi să lupte astfel pentru supravieţuire.

Un alt fragment interesant din Biblie care vine şi contrazice în mod subtil această paradigmă este cel ce relatează nelegiuirea lui Cain. Cain şi Abel sunt primii copii a lui Adam şi Eva, şi până în clipa în care Cain îl ucide pe Abel, sunt şi singurii copii ai celor doi. Fratele ucigaş blestemat fiind de Dumnezeu pentru actul său a plecat în ţinutul Nod unde, a cunoscut pe femeia sa! <După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.>
Mai mult de atât, după ce Dumnezeu îl însemnează pe Cain, acesta se teme că oriunde va fugi pe pământ cine îl va întâlni îl va ucide. Se sugerează în mod clar faptul că pe pământ se aflau la aceea vreme şi alţi oameni, atât prin teama lui Cain de a-i întâlni, cât şi prin faptul că acesta îşi găseşte o parteneră, căci Adam şi Eva vor avea fete abia ulterior acestei relatări, întrucât după fuga fiului lor dintâi, cei doi îl vor procrea pe Set.

Este o discuţie interesantă dacă Set şi-a luat ca femeie pe vreuna din surorile sale, ori o femeie din afara neamului lui Adam. Personal tind să cred cea din urmă variantă deoarece Biblia menţionează în felul următor: <Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.> Până la acest moment nu se relatează existenţa nici unei femei născută din Eva, dar ulterior se menţionează că Adam a avut pe lângă cei trei, mulţi fii şi fiice, sugerând că toţi aceştia s-au născut după Set.

Ca o concluzie pot spune că, în opinia mea, Biblia a fost greşit interpretată şi în acest sens de către majoritatea teologilor. Astfel Adam şi Eva nu au fost primii oameni, ci mai de grabă au fost primii oameni înzestraţi cu raţiune (cea pe care au dobândit-o odată cu consumarea fructului interzis), iar fii lor Cain şi Set şi-au găsit femei din afara descendeţei lor, din oamenii primordiali, sălbatici, făcuţi în ziua a şasea.

Biblia necunoscută. Partea I

Voi prezenta de-a lungul unor articole diferite o serie de elemente din Biblie, în special din Facere (Geneza) necunoscute pentru marea masă a oamenilor, ascunse sub ochii cititorilor, care ne pun inevitabil gândirea la lucru.

E Dumnezeu doar unul?

O astfel de întrebare cu câteva secole în urmă mi-ar fi rezervat cu siguranţă un loc cald şi luminos legat de un stâlp şi cu picioarele pe un rug, arzând. Chiar şi astăzi cu o asemenea întrebare risc să fiu privit cu nişte ochii suspicioşi de marea masă a oamenilor.
La biserică, la ora de religie pe care toţi am făcut-o în şcoală şi în chiar bunul simţ ortodox al fiecărui creştin răspunsul pare clar, Dumnezeu e doar unul, doar spune clar în Biblie şi în întreaga tradiţie creştină. Problema apare însă când la o lectură atentă, răspunsul nu este chiar aşa de simplu.
Biblia contrazice unitatea divină în câteva rânduri, cel mai semnificativ fiind în facerea omului: <Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!">. De ce e acest paragraf mai important în argumentare decât altele? Simplu, e singurul în facere lumii şi a omului în care Dumnezeu se referă la el (sau la ei), singurul în care face o asemănare între el şi o altă entitate ori fiinţă.
Următorul paragraf e la fel de interesant: <Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.> . După chipul şi asemănarea sa/a lor, nu creează deci o singură fiinţă ci două în asemănarea sa. Dualitatea creaţiei oglindeşte dualitatea Creatorului.
O concluzie simplă contrazice unitatea divină, cel puţin în percepţia timpurie, sugerând recunoaşterea în începuturile acestei religii, poate a unei perechi feminine a Zeului Suprem, cu care împreună formează noţiunea de Dumnezeu, de Yehova în limba ebraică (Cuplul primordial, creator al universului, dualitatea pasiv-activ, ne duce cu gândul la Ying-Yang-ul chinezesc).
Dacă a existat o asemenea concepţie la originea Vechiului Testament, cel mai probabil a fost pierdută în perioada timpurie a dezvoltării societăţii umane, sub puterea curentului patriarhal, care de altfel este foarte puternic evidenţiat în religia creştină.
O altă concluzie care ar putea să reiasă din aceste paragrafe este aceea că vechii evrei percepeau un întreg pantheon sub denumirea generică de Yehova, cu entităţi atât masculine cât şi feminine, asemănător majorităţii mitologiilor, spre ex: cea greacă cu Olimpienii săi.
Un alt paragraf biblic pare că vine să susţină această idee: <Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.>. Acest paragraf este primul din Psalmul cu nr. 81 şi este, în opinia mea, deosebit de grăitor, vorbind despre un soi de consiliu al Dumnezeilor, sugerând în mod clar multitudinea acestor entităţi şi existenţa unui "for de decizie" la nivel divin, să spun aşa. 
Trebuie să menţionez că s-a făcut precizarea în diferite teori esoterice sau paleoastronautice că această pluralitate a lui Yehova reprezintă o rasă extraterestră care ar fi creat rasa umană.
Acest "consiliu al zeilor" arată ca la originile credinţelor care au stat la baza Vechiului Testament, oamenii în mod clar nu percepeau o singură divinitate, ci o pluralitate, cel mai probabil de ambele sexe. Această credinţă a fost pierdută în negura veacurilor pentru marea masă de credincioşi, sub numeroasele manipulări şi modificări dictate de interesele politice ale fiecărui secol, nişte urme sterşe poate mai păstrându-se doar în creştinismul gnostic.

Un documentar ce merită vazut

Recomand cu cea mai mare caldură documentarul Revelations of the Pyramids. Documentarul pune sub semnul întrebării teoria clasică a construcţiei piramidelor de către egipteni cu uneltele rudimentare care le aveau la aceea vreme în doar 20 de ani. De asemenea se prezintă o teorie deosebit de interesantă cu privire la scopul acestora care transcede ideea de simplu mormânt. Documentarul este foarte bine documentat, se discută cu experţi de la istorie şi arheologie, la fizicieni, matematicieni, ingineri şi arhitecţi, prezentându-se în principiu atât părerile scenariştilor cât şi ale scepticilor şi este narat de bine cunoscutul actor, laureat al premiului Emmy, Brian Cox. În mare parte a timpului documentarul reuşeşte să fie unul obiectiv, cu mici scăpări însă pentru a-şi susţine ideea finală.

În varianta online îl puteţi găsi:
http://www.youtube.com/watch?v=ooy2LTJoMVM