Povestea următoare pare parcă a fi desprinsă dintr-un film de groază, implicând moartea sinistră a 9 tineri schiori. Cu toate acestea este cât se poate de reală şi de tragică aş putea spune şi, din păcate, neelucidată până în zilele noastre.
În noaptea de 1 februarie 1959, în partea de nord a munţilor Ural, mai exact în locul numit de populaţia indigenă mansi Muntele Morţilor, 9 tineri schiori sfâşie cortul în care se adăposteau, din interior şi o iau la fugă în noapte, prin zăpadă, într-o temperatură de -18 grade, mai mult dezbrăcaţi, unii doar cu câte un papuc în picioare, iar alţi pur şi simplu în şosete. Doar câteva ore mai târziu vor fi cu toţii morţi.
Grupul pornise iniţial într-un format de 10 persoane, 8 bărbaţi şi 2 femei, studenţi la Institutul de Politehnică din Ural, avându-l ca lider de grup, pe Dyatlov (nume care a dat denumirea nefastului loc unde s-a petrecut tragedia). Înainte însă de a începe urcarea pe munte, Yuri Yudin, unul dintre tineri, s-a îmbolnăvit şi a abandonat expediţia. Toţi cei 9 erau schiori cu experienţă şi mai fuseseră în astfel de excursii împreună. Aceştia au pornit cu trenul în data de 25 ianuarie 1959 şi programaseră să finalizeze expediţia în 12 februarie când ar fi trebuit să ajungă în oraşul Vishay şi să trimită o telegramă cu privire la finalizarea traseului propus. Iniţial nu se porneşte în căutarea acestora imediat după ziua de 12 februarie întrucât era de aşteptat ca aceştia să întârzie aproximativ 2 zile. Abia în 20 februarie, la presiunile rudelor excursioniştilor, Institutul trimite o expediţie pentru a-i căuta. Rămasă fără rezultat urmează alte expediţii la care i-au parte şi autorităţile militate şi civile ruseşti, dispunându-se şi avioane şi elicoptere în scopul găsirii celor dispăruţi. Cu ajutorul survolării avioanelor, reuşesc autorităţile să găsească cortul. Acesta este într-o stare foarte proastă, acoperit parţial cu zăpadă, însă se observă faptul că era sfâşiat din interior şi că excursionişti îşi lăsară acolo hainele groase, esenţiale pentru supravieţuirea în acele condiţii, precum şi papucii. Se reuseşte depistarea prin zăpadă a unui şir de urme de picior, ce îi conduce pe anchetatori la primele două cadavre, la aproximativ 1,5 km distanţă de cort. Acestea erau doar parţial îmbrăcate, ambele cadavre desculţe, se aflau acoperite de zăpadă sub un pin bătrân şi înalt. Parte din crengile pinului erau rupte, iar în vârful acestuia anchetatorii au găsit urme de ţesut uman, sugerând că cei doi s-ar fi căţărat în copac. Vreo 300 de metri depărtare de scena anterioară, şi în direcţia cortului, este găsit al treilea cadavru. Acesta e căzut pe spate, într-o mână ţinând o creangă de copac, iar cealaltă mână părând a-i proteja capul. Încă 180 de metri înspre cort, anchetatorii găsesc următorul cadavru, aflat cu faţa în zăpadă şi cu o lovitură craniană uşoară. Cea de-a cincea victimă o găsesc la vreo 150 de metri tot înspre cort, fiind una din fete. Anchetatorii cad de acord că de la locul unde îi găsiseră pe primii doi, grupul încercase să se întoarcă la cort, căzând pe rând unul câte unul pe drum. Experţii stabilesc că cel mai probabil cei 5 găsiţi au murit de hipotermie şi că s-au dezbrăcat singuri, întrucât sângele se retrage din extremităţii înspre trunchi pentru a-l păstra cald în momentul când hipotermia începe să se instaleze, dar în ultimele etape vasele se dilată atât de tare încât sângele se revarsă brusc în extremităţi şi dă senzaţia de căldură intensă în membre.
La 4 mai, vine însă supriza care aprofundează misterul şi răstoarnă peste cap teoria hipotermiei. Într-o nouă expediţie, autorităţile găsesc şi trupurile celorlalţi 4 excursionişti. Aceştia sunt mai bine îmbrăcaţi decât ceilalţi, dar se stabileşte ulterior că au luat haine de pe cei decedaţi prin analiza pozelor făcute de grup de-a lungul excursiei precum şi de jurnalele lor personale, găsite în cort. Dacă însă cei 5 găsiţi înainte nu prezentau leziuni exterioare, în cazul acestora găsiţi ulterior situaţia este total diferită. La doi dintre ei le lipsesc limbile din gură, unuia dintre ei îi lipsesc ochii, unul are cutia toracică zdrobită şi unul are craniul zdrobit spre interior. Medicii legişti rămân şocaţi şi stabilesc că forţa necesară pentru a provoca asemenea leziuni depăseşte de departe forţa umană şi o aseamănă ca putere cu cea specifică accidentelor de maşină.
Supriza nu se opreşte însă aici, se descoperă că hainele victimelor prezentau urme puternice de radioactivitate.
Anchetatorul principal, Lev Ivanov, a declarat ani mai târziu că s-au făcut puternice presiuni politice de la nivel înalt guvernamental pentru a clasa cazul cu verdictul de moarte prin cauze naturale, în speţă hipotermie.
De asemenea localnicii, precum şi alţi excursionişti din zonă de la aceea vreme au raportat că în nefasta noapte şi atât înainte cât şi după, au zărit pe cer sfere luminoase deasupra munţilor.
Sursa întregii tragedii nu a fost niciodată elucidată şi probabil nici nu va fi. Este greu de imaginat ce i-a putut speria atât de tare pe cei 9 tineri încât să taie cortul din interior, să fugă dezbrăcaţi şi desculţi 1 km jumate prin noapte, zăpadă şi un frig sfâşietor. E greu de imaginat şi ce a putut să le cauzeze asemenea traume fizice celor 4 găsiţi ulterior şi dacă mai adăugăm şi radioactivitatea găsită pe hainele lor, pare că ne adâncim într-un mister fără ieşire. S-au propus o sumedenie de supoziţii cu privire la cauză, de la OZN-uri, la yeti, sau chiar la teste militare sovietice. Cu toate acestea, răspunsul poate ne va eluda pentru totdeauna şi va rămâne ascuns adânc în zăpadă.
