Follow by Email

Faceți căutări pe acest blog

luni, 25 noiembrie 2013

Abracadabra

Cu toţii am auzit cuvântul de sute de ori şi ne-am gândit poate că e doar un cuvânt inventat de iluzioniştii moderni, ajungând atât de popular în arta asta încât atunci când îl auzim mintea ne crează instant imaginea unui magician cu pelerină lungă, o baghetă neagră cu capete albe şi ţinând în mână un joben mare încercând să scoată un iepure din acesta, în timp ce pronunţă Abracadabra...
Însă nu degeaba a ajuns acest cuvânt să fie o "incantaţie" magică, pentru că istoria şi semnificaţia sa se îmbină în teorii misterioase şi ascunse.
Se presupune că îşi are originea fie în ebraică, în caldeană, greacă veche sau aramaică. 
Potrivit teoriei ebraice există două variante. Prima, e vorba de o structură formată din trei alte cuvinte unite întrunul singur: Ab-Tatăl, Ben-Fiul şi Ruach A Cadsch-Sfântul Duh. În cea de a doua, Abreg ad habra - trimite trăsnetul tău până la moarte, fiind un soi de blestem (probabil această formă a stat la baza blestemului de neiertat din seria Harry Potter)
În caldeană ar suna în felul următor: Abbada Ke dabra - dispari precum cuvântul, fiind o formă de exorcizare, asemănătoare, ca şi simbolistică magică şi ca sens, formei sumeriene de exorcizare Edin na Zu - du-te în deşert (deşertul fiind un loc al pierzaniei, un loc de deţinere şi suferinţă).
Potrivit interpretării greceşti, cuvântul Abracadabra vine de la zeitatea Abraxas a gnosticilor timpurii, fiind unul din numele zeului suprem al luminii. Pe amulete dedicate acestei zeităţi s-au găsit inscripţii cu Abracadabra.
Opinia majoritară însă se îndreaptă spre originea aramaică a cuvântului, A'bra ca dab'ra - Creez ceea ce vorbesc. Pe baza la explicaţia asta e uşor de observat de ce a fost preluat cuvântul de către magicienii de scenă.
Un lucru e cert indiferent de originea cuvântului, anume că acesta a fost folosit în ritualuri magice şi religioase, anticii atribuindu-i o putere mare. Un medic roman, Quintus Sammonicus, folosea o amuletă în formă de triunghi cu inscripţia Abracadabra pentru a-şi vindeca pacienţii cu boli letale, numărându-se printre aceştia şi împăratul Caracalla.

marți, 1 octombrie 2013

Pentagrama

Pentagrama, steaua în cinci colţuri, este probabil cel mai răspândit şi bine cunoscut simbol ezoteric al lumii occidentale. Cu toate acestea interpretările pe care le-a primit de-a lungul timpului sunt numeroase, contrare şi de multe ori fictive.
Simbolul îşi găseşte originea în orientul mijlociu, unde vechii babilonieni îl foloseau pentru a reprezenta steaua. Evul Mediu este însă cel ce îi atribuie o semnificaţie ezoterică, pentagrama devenind un simbol magic, utilizat extensiv în ritualuri oculte. În acest context, steaua în cinci colţuri reprezintă voinţa umană, cele 4 colţuri inferioare semnificând cele patru elemente: aer, apă, foc şi pământ, iar vărful superior reprezintă spiritul uman, gândirea, voinţa, care domină elementele primordiale ale naturii.  
Mai mult de atât, întoarsă cu vârful în sus, reprezintă chiar trupul uman, după cum se poate vedea şi în imaginea alăturată, motiv în plus pentru care în magie ceremonială ea este simbolul omului şi al puterii acestuia în raport cu celelalte entităţi supranaturale, putere folosită pentru a forţa supunerea acestora voinţei suverane a iniţiatului.
Pentagrama primeşte o valenţă diabolică destul de târziu, mai exact în secolul XIX, când ocultistul francez Eliphas Levi, printr-o serie de lucrări de magie ceremonială prezintă pentagrama întoarsă, cu imaginea unui ţap, reprezentândul pe Baphomet, imaginea asociată azi cu Satan, fiind în realitate doar o mutilare a imaginii lui Pan, un zeu benefic elen. Acesta pretinde că atunci când este întoarsă cu vârful în sus, pentagrama îl reprezintă pe Dumnezeu şi forţele binelui, iar atunci când e îndreptată cu vârful în jos invocă forţele negative şi îl reprezintă pe Satan. Lucrările acestui autor au fost sursa asocierii dintre pentagramă şi satanism, ideile sale fiind preluate rapid în cercurile oculte de la acea vreme, găsindu-şi loc chiar şi în filozofia masonică.
Cu toate acestea, pentagrama este cel mai răspândit simbol de pe steaguri şi blazoane, fiind prezentă pe steagul Uniunii Europene, SUA, China, fosta URSS, Turcia, ş.a.m.d. 
Concluzionând, pentagrama în originile sale mai vechi şi originale, nu cunoaşte o semnificaţie negativă, dimpotrivă, fiind un simbol al puterii umane, al Microcosmosului, al divinului uman.

joi, 25 iulie 2013

Simbolistica ezoterică a dolarului american

Bine cunoscuta piramidă cu vârful tăiat, deasupra căreia se află delta luminoasă cu ochiul atotvăzător, alături de fraza de la baza sa Novus Ordo Seclorum plasate pe spatele bancnotei de 1 dolar american, au surescitat de-a lungul timpul, preponderent în ultimii ani, numeroase discuţii şi teorii conspiraţioniste care mai de care mai fanteziste, având ca temă principală Noua Ordine Mondială.
Pentru aceia dintre voi care nu sunteţi familiarizaţi cu noţiunea de mai sus, am să vă fac o scurtă prezentare.
Noua Ordine Mondială este una dintre cele mai râspândite teme din lumea cunoaşterii alternative şi în acelaşi timp una dintre cele mai variate, mergând de la influenţa ocultă a famililor Rothschild şi Rockefeller asupra economiei şi politicii mondiale, până la teoriile lui David Icke care susţine că marile familii conducătoare şi influente la nivel global descind în realitate din şopârle venite de multe milenii din alte dimensiuni, având ca şi scop subjugarea speciei umane, iar lidera acestor reptilieni fiind însăşi Regina Angliei. Cât de nebună v-ar părea această teorie, ea se bucură de un public deosebit de răspândit, iar cărţiile autorului său, David Icke, putem spune că se vând precum pâinea caldă. Ca o finalitate însă, se păstrează consecvenţa diferitelor alteraţii ale teoriei prin susţinerea existenţei unui Guvern Mondial, aflat în umbră, care urmăreşte distrugerea democraţiei şi subjugarea independenţei şi libertăţii tuturor cetăţenilor lumii.
Cel mai adesea însă, Noua Ordine Mondială este pusă în cârca masoneriei. Idea a luat naştere pe data de 16 ianuarie 1991, când după bombardarea Bagdadului de către armata americană, preşedintele S.U.A. George H. W. Bush a proclamat prin discursul său o nouă ordine mondială. Cuvintele au fost suficiente pentru a stârni imaginaţia conspiraţioniştilor, deşi Bush făcea referire expresă la coeziunea alianţei statelor industriale pentru a contracara agresiunile militare la nivel global, fiind aşadar o elogie adusă O.N.U. şi nimic mai mult.
Revenind la bancnota de 1 dolar, simbolistica regăsită pe aceasta a pus paiele necesare pe focul teoriei conspiraţiei şi cele arătate în imaginea de mai sus devenind simbolurile Noii Ordini Mondiale.
După cum nu mai este nici un secret acum, se cunoaşte faptul că un foarte mare număr din Părinţii Fondatori ai americii erau masoni. Astfel unii specialişti sunt de părere că 50 din cei 56 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă erau membrii ai vreunei loje masonice, alţii însă reducând numărul până la 8. Cert este însă că unele din cele mai proeminente figuri americane au făcut parte din acestă frăţie ocultă, precum Benjamin Franklin şi mai ales George Washington, care la învestitura sa în funcţia de preşedinte al S.U.A. a ales să depună jurământul pe o Biblie masonică. Având acestea în vedere este adevărat că bancnota de 1 dolar cuprinde însemne ale acestei organizaţii, însă ele sunt departe de a fi atât de diabolice precum le prezintă cei mai mulţi pseudo experţii în ştiinţa misterelor.
Interpretarea dată simbolisticii bancnotei trebuie aşadar raportată la contextul istoric în care ea a luat naştere.

1. Sintagma latină Novus Ordo Seclorum aflată la baza piramidei este, aparent, indiciul evident al adevăratei intenţii a celor ce ne conduc din umbră, sau cel puţin aşa cred majoritate entuziaştilor necunoscători de latină care traduc sintagma ca Noua Ordine Mondială sau Noua Ordine Seculară. Greşite total însă ambele variante, în realitate traducerea corectă din latină fiind O nouă ordine pentru generaţii şi trebuie privită în contextul semnării Declaraţiei de Independenţă după înfrângerea britanicilor de către colonişti americani care erau subjugaţi de către Coroană. Aşadar fraza se referă la câştigarea independenţei şi asigurarea libertăţii generaţiilor ce vor urma prin sacrificiul făcut de americanii ce şi-au dat viaţa în sângerosul război.

2. Piramida nefinalizată este un simbol masonic care reprezintă lupta umană pentru iluminare şi perfecţionare, dusă de-a lungul vieţii de fiecare dintre noi, întotdeauna aproape, dar niciodată perfectă, finalizată. În contextul aşezării sale pe dolar ea căpătă un înţeles macroscopic reprezentând chiar democraţia spre care S.U.A. accede ideologic. Piramida reprezentând în acest caz construcţia unui stat democratic, fiind nefinalizată deoarece perfecţiunea nu poate fi atinsă de om şi deci nici de sistemele create de el, însă cu toate acestea se accede spre ea.

3. Una dintre cele mai emblematice simboluri masonice din lume, Delta luminoasă pluteşte deasupra piramidei nefinalizate. În acest context îl simbolizează pe Dumnezeu, ori divinitatea supremă creatoare, care aşezată fiind deasupra, veghează asupra construcţiei americane, fapt reiterat şi de fraza In God we trust aflată pe aceiaşi faţă a bancnotei de 1 dolar. Triunghiul în sine reprezintă trinitatea sau Tri-Unitatea, o noţiune regăsită în toate marile tradiţii ale lumii (Creştinism: Tatăl-Fiul-Sf. Duh; Brahmanism: Brahma-Vişnu-Shiva; Alchimie: Sulf-Mercur-Sare, Masonerie: Libertate-Fraternitate-Egalitate) simbolizând inteligenţa atotcuprinzătoare. Razele care emană din aceasta reprezintă raţiunea, insinuând că nou înfiinţatul stat american va fi unul ghidat de obiectivism şi raţiune şi nu de tradiţii şi doctrine bătrâne fără substanţă, precum se întâmpla încă la acea vreme pe teritoriul Europei.

4. Numărul 13 apare în mod repetitiv ascuns în simbolurile ce acoperă bancnota. Astfel, avem 13 trepte ale piramidei, 13 săgeţi în gheara dreaptă a vulturului, 13 fructe pe creanga din gheara stângă, 13 stele deasupra capului vulturului. Sugerat de unii că şi acesta are o semnificaţie satanico-masonică ocultă, în realitate el reprezintă cele 13 state americane ce şi-au proclamat independenţa faţă de Imperiul Britanic, adoptând Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776, iar numărul 13 nu are nici o relevanţă simbolistică din perspectivă masonică.
 

Concluzionând, deşi este adevărat că moneda americană conţine simboluri ezoterice masonice, acestea nu simbolizează dorinţa de dominare mondială, ci sunt o expresie a principiilor democratice ale Părinţiilor Fondatori manifestată prin simbolistica. Trebuie avut în vedere faptul că la acea vreme masoneria oferea mediul necesar dezvoltării unor filozofii şi idei acţionând ca un think-tank, protejându-şi membrii de gheara lungă şi obtuză a Bisericii Catolice şi persecuţile sale.


luni, 22 iulie 2013

Femeia Papă

Deşi poate părea ciudat, unele izvoare istorice prezintă stăpânirea scaunului pontif, de către un Papă atipic care în 858 în timpul unei ceremonii publice, încercând să se urce în şaua calului intră în travaliu şi dă naştere, în faţa mulţimii îngrozite, unui băiat. Da, e primul şi ultimul (până acum) Papă - femeie.
Pe numele ei asumat John Anglicus, căci numele său feminin adevărat este pierdut în negura istoriei, se crede că s-a născut din părinţi englezi şi a crescut pe teritoriul Germaniei actuale, unde a studiat la o mănăstire limbile latină şi greacă. De aici a pornit aventura ei, întrucât în acele vremuri femeile nu erau educate, ea profitând de cunoştinţele dobândite la mănăstire se deghizează în băiat, iar în jurul vârstei de 12 ani pleacă la Atena, însoţită de un călugăr ce avea să-i fie mentor şi amant în acelaşi timp şi suspectat de unii a fi chiar tatăl copilului. Cu timpul ajunge să se mute la Roma unde se remarcă ca fiind un scrib talentat. Ajungând să lucreze la biroul papal, reuşeşte în scurt timp să urce pe scara ierarhică ajungând în cele din urmă cardinal, iar în 855 ajunge să fie aleasă Papa datorită cunoştinţelor sale excepţionale a scripturilor (cu toţii crezând desigur că e vorba de un bărbat).
Domnia sa durează, conform celor mai multe surse, puţin peste 2 ani, până la momentul naşterii publice, când se spune că ar fi fost ucisă imediat de către mulţimea furioasă.
Cert este că o serie de cronici bisericeşti începând cu un secol distanţă conseamnează întregul episod. Desigur, Biserica catolică respinge povestea ca un simplu mit şi insistă că linia scaunul pontif a fost stăpânit fără întrerupere numai de către bărbaţi. Viitori papi însă au evitat să mai treacă prin intersecţia Vicus Papissa din Roma unde Papa Ioan ar fi fost "deconspirat" şi ucis/ă.



sâmbătă, 20 iulie 2013

Codul lui Da Vinci şi Prioria Sionului


Deşi conştient fiind de relativa distanţă temporală dintre romanul lui Dan Brown şi prezentul articol, venit în acest context poate puţin cu întârziere, am constatat că există încă suficient de multe persoane care au luat de bun şi cu titlu de adevăr premiza faimosului best-seller, motiv pentru care m-am decis să aştern mici lămuriri istorice.

Relaţia amoroasă dintre Iisus şi Maria Magdalena nu este nici de departe invenţia autorului, precum nu este nici existenţa unei linii genealogice pornite de la aceştia. Aceste idei sunt teme larg răspândite în lumea istoriei alternative şi a teoriilor conspiraţioniste. Cu toate acestea, prin excelenta elaborare a thrillerului Codul lui Da Vinci, Dan Brown a reuşit să introducă cititorii "neiniţiaţi" într-o lume a misterelor, a societăţilor secrete şi a teoriilor alternative, ducând la întrepătrunderea cunoaşterii neacceptate cu cultura populară modernă.
Romanul prezintă (cu titlu de adevăr) existenţa unei societăţi secrete ce are ca scop protejarea descendeţilor Mântuitorului, numită Prioria Sionului. Nici această din urmă temă nu e nouă, existând mulţi alţi scriitori de succes şi oameni de seamă care au dat crezare acestei idei, fiind prima dată adusă în atenţia publicului larg (însoţită de supoziţia existenţei unor descendeţi ai lui Iisus) în cartea The Holy Blood and the Holy Grail din 1982.
http://img130.imageshack.us/img130/6946/plantard2.jpg
Pierre Plantard
Societatea secretă, denumită Prioria Sionului, este însă nimic mai mult decât o farsă elaborată, a cărei autor este un francez pe nume Pierre Plantard. Acesta a înregistrat societatea în 1956 în orăşelul Annemasse din sud-estul Franţei şi pentru o bună bucată de vreme a fost şi unicul membru. Prioria nu fusese prima sa încercare de a înfiinţa o societate ocultă. În urmă cu 16 ani Plantard mai avuse o tentativă, organizând societatea ezoterică Alpha Galates, având 12 nivele de iniţiere. Profitând de "moda" vremii a populaţiei din occident, de a face parte dintr-o societate secretă, Plantard a început să răspândească zvonuri cu privire la magnitudinea prioriei, la originile sale antice şi ezoterice, insinuându-o ca o continuare a Ordinului Cavalerilor Templieri, iar pe sine ca un descedent din însuşi regii Merovingieni ai Franţei, mergând până într-acolo în a-şi schimba numele, adâugându-şi terminaţia "de Saint-Clair" şi prezentând o legătură (fictivă) dintre el şi adevărata familie Sinclair a Scoţiei. Până şi numele societăţii este un indiciu al falsului, astfel denumirea de Sion, a fost inspirată din denumirea unui deal din apropriere de Annemasse, care poartă acelaşi nume, precum şi a localităţii aferentă acestuia, loc frecventat şi agreat de Plantard pentru recreere.
http://www.portail-rennes-le-chateau.com/gazette/sion.jpgAcesta crează o listă fictivă cu foştii Mari Maeştrii ai societăţii sale, incluzând nume răsunătoare precum Leonardo Da Vinci, Victor Hugo, Isaac Newton sau Nicolas Flamel.
În 1965, Plantard alături de un prieten de-al său, Philippe de Cherisey, falsifică două pergamente, pe care pretind că le-au descoperit într-un pilon de la biserica de la Rennes-le-Chateuau, care prin intermediul unor mesaje codificate confirmau legătura dintre Prioria Sionului şi regii Merovingieni, publicând şi o carte care elaborează subiectul sub pseudonimul Gerard de Sede. Cei doi duc farsa un pas mai departe, elaborând şi un document "secret" de 27 de pagini atribuit unui anume Philippe Toscan du Plantier pe care îl introduc în Biblioteca Naţională a Franţei în 1967. Documentul detaliază istoria societăţii, reiterează legătura cu Merovingienii, arătându-l pe Plantard ca fiind descendentul acestora şi prezintă lista Marilor Maeştrii ai Prioriei de-a lungul secolelor. Ulterior Plantard pretinde că descoperă aceste documente, care au ajuns să fie cunoscute ca Dosarele Secrete (Dossiers Secrets) şi au devenit subiectul a trei documentare britanice de la acea vreme, precum şi best-sellerului The Holy Blood and the Holy Grail.
După 1984 Plantard încearcă să se distanţeze de circul creat în mass media cu privire la existenţa unei linii de sânge a lui Iisus şi implicit şi de idea Prioriei Sionului. În 1993, atras în instanţă într-un conflict implicând societatea, recunoaşte sub jurământ că el a inventat-o şi că toate afirmaţiile cu privire la istoria acesteia erau numai minciuni.
Foarte mulţi dintre cei ce au susţinut existenţa unei linii genealogice de la Iisus şi Maria Magdalena, s-au bazat pe dosarele secrete ale lui Plantard, precum şi pe pergamentele acestuia, care doar în timpuri mai recente au fost arătate ca fiind falsuri. Lăsând acestea la o parte, există foarte puţine dovezi care să susţină această teorie.
În romanul lui Dan Brown, se găsesc însă şi alte mici erori, cum ar fi afirmaţia cu privire la litera V - autorul susţine că este un simbol antic şi neechivoc al feminităţii. Deşi a fost folosit uneori (destul de rar) şi în acest context, V nu simbolizează în principiu feminitatea, fiind folosit de nenumărate ori cu nenumărate înţelesuri şi interpretări diferite. Nici steaua cu cinci colţuri (pentagrama) nu este un simbol exclusiv al zeiţei Venus precum se susţine în roman. De fapt, în ezoterism acest simbol este foarte larg raspândit şi reprezintă forţa umană, voinţa, stăpânirea naturii de către om.
Cu toate acestea este clar că romanul Codul lui Da Vinci a avut un mare impact asupra culturii moderne, îndreptând tot mai mulţi oameni spre minunata lume a misterelor.





sâmbătă, 29 iunie 2013

Dispariţii neelucidate - Incidentul Kinross şi Incidentul Valentich

Două cazuri similare, la o distanţă de 25 de ani unul de altul, care implica dispariţia unor piloţi militari experimentaţi, observarea unor obiecte zburătoare neidentificate, precum şi lipsa oricărei rămăşiţe a avioanelor în care aceştia se aflau, în ciuda căutărilor extensive ale autorităţilor.

1. Incidentul Kinross îi are ca protagonişti în roluri principale pe Felix Moncla, un pilot al Forţelor Aeriene S.U.A. şi copilotul însărcinat cu orientarea pe radar Robert Wilson. În seara zilei de 23 noiembrie 1953, radarul de la o bază militară din Michigan a identificat un obiect necunoscut. Ca urmare, cei doi piloţi sunt trimişi într-un F-98 Scorpion, avion de vânătoare, să cerceteze ciudatul obiect. Având dificultăţi în a identifica locaţia obiectului pe radarul avionului în care se aflau, au solicitat îndrumarea radarului de la bază. După scurt timp piloţii se aproprie de obiect, dar nu se mai comunică nimic bazei, cei de la radar observând doar cum cele două puncte se aproprie unul de altul până în momentul în care se unesc într-un singur punct luminos pe ecranul aparatului, iar câteva momente mai târziu acel punct unic rămas, dispare.
Orice încercare de a contacta avionul via radio a eşuat. Deşi se cunoşteau coordonatele exacte în care cele două obiecte s-au "unit", în urma cercetării la faţa locului nu s-a găsit nici o urmă de la avion, ori de la un alt obiect zburător. În ciuda căutărilor îndelungate ale autorităţilor militare americane nu s-a găsit niciodată vreo rămăşiţă din F-98 Scorpion.
Singura explicaţie înaintată de anchtetatori a fost ciocnirea avionului de vânătoare cu un avion ori o rachetă a Forţelor Aeriene Canadiene, însă Guvernul Canadian a declarat în mod explicit în nenumărate rânduri că acest lucru nu este adevărat şi nu aveau nici un aparat de zbor în acea zonă. Mai mult, această ipoteză e dezminţită şi de lipsa oricăror urme ale vreunei prăbuşiri.

2. Asemănător dar poate puţin mai incitant, incidentul Valentich se referă la misterioasa dispariţie a pilotului australian Frederich Valentich. În timpul zborului din data de 21 octombrie 1978, pilotul raportează turnului de control, că o aeronavă este în apropierea sa, mişcându-se cu viteză ridicată şi apropiindu-se periculos de tare de el. Valentich le spune celor de la turn că nu poate identifica aeronava şi că suspectează că mişcările efectuate de aceasta sunt şicane intenţionate. Turnul de control îi raportează însă înapoi că nu recepţionează pe radar prezenţa vreunui alt obiect zburător cu excepţia avionului său. Câteva minute mai tîrziu, lui Valentich i se cere o reconfirmare a imposibilităţii de a identifica obiectul, precum şi o descriere a dimensiunilor acesteia. Pilotul transmite turnului că obiectul zburător este "lung" şi se deplasează cu o viteză mare. După o pauză de 30 de secunde în comunicare, Valentich transmite că nava orbitează deasupra sa şi că are un aspect metalic lucios şi emană o lumină verde. Câteva secunde mai târziu după o altă pauză în comunicări, pilotul anunţă turnul de control că are dificultăţi bruşte cu motorul. După încă o scurtă pauză acesta le spune că "obiectul pluteşte şi nu e un avion", frază urmată de 17 secunde de sunet neidentificat (descris de ce-i ce l-au studiat ca fiind nişte sunete metalice), după care au fost întrerupte orice comunicări.
După cum a fost şi în primul caz, nici acest pilot ori avionul său nu au mai fost găsiţi vreodată. În ciuda cautărilor demarate de autorităţile australiene, nu s-a găsit nici o urmă de prăbuşire, nici o bucată din avionul dispărut.
Un element de fapt ignorat multă vreme a fost o serie de fotografii realizate cu 20 de minute anterior desfăşurării evenimentelor de mai sus, făcute de un bărbat pe nume Manifold ce dorea să surprinde apusul soarelui. Acesta a surprins un obiect ieşind din mare, reieşind din analiza specialiştilor viteza de deplasare a acestuia de aproximativ 200 de mile/h. Desigur că au fost multe opinii care susţin că e vorba de un OZN. Scepticii înrăiţi au respins această teorie, dar nu au fost însă capabili să o înlocuiască cu una mai raţională şi să găsească deci o explicaţie de orice fel.
                                     (una din fotografiile surprinse de Manifold)

Adevărul despre cele două episoade de dispariţii poate nu-l vom afla niciodată, aşadar putem doar să speculăm despre adevărata natură a forţelor implicate în producerea acestor incidente. Este important să nu eliminăm din ecuaţie variante doar din pur simţ de conservare ideologică. Universul este o plajă uriaşă, iar noi doar o mică boabă de nisip. E important în această imagine să nu fim egocentrici.

luni, 15 aprilie 2013

Moarte în Trecătoarea Dyatlov

              Povestea următoare pare parcă a fi desprinsă dintr-un film de groază, implicând moartea sinistră a 9 tineri schiori. Cu toate acestea este cât se poate de reală şi de tragică aş putea spune şi, din păcate, neelucidată până în zilele noastre.
              În noaptea de 1 februarie 1959, în partea de nord a munţilor Ural, mai exact în locul numit de populaţia indigenă mansi Muntele Morţilor, 9 tineri schiori sfâşie cortul în care se adăposteau, din interior şi o iau la fugă în noapte, prin zăpadă, într-o temperatură de -18 grade, mai mult dezbrăcaţi, unii doar cu câte un papuc în picioare, iar alţi pur şi simplu în şosete. Doar câteva ore mai târziu vor fi cu toţii morţi.
              Grupul pornise iniţial într-un format de 10 persoane, 8 bărbaţi şi 2 femei, studenţi la Institutul de Politehnică din Ural, avându-l ca lider de grup, pe Dyatlov (nume care a dat denumirea nefastului loc unde s-a petrecut tragedia). Înainte însă de a începe urcarea pe munte, Yuri Yudin, unul dintre tineri, s-a îmbolnăvit şi a abandonat expediţia. Toţi cei 9 erau schiori cu experienţă şi mai fuseseră în astfel de excursii împreună. Aceştia au pornit cu trenul în data de 25 ianuarie 1959 şi programaseră să finalizeze expediţia în 12 februarie când ar fi trebuit să ajungă în oraşul Vishay şi să trimită o telegramă cu privire la finalizarea traseului propus. Iniţial nu se porneşte în căutarea acestora imediat după ziua de 12 februarie întrucât era de aşteptat ca aceştia să întârzie aproximativ 2 zile. Abia în 20 februarie, la presiunile rudelor excursioniştilor, Institutul trimite o expediţie pentru a-i căuta. Rămasă fără rezultat urmează alte expediţii la care i-au parte şi autorităţile militate şi civile ruseşti, dispunându-se şi avioane şi elicoptere în scopul găsirii celor dispăruţi. Cu ajutorul survolării avioanelor, reuşesc autorităţile să găsească cortul. Acesta este într-o stare foarte proastă, acoperit parţial cu zăpadă, însă se observă faptul că era sfâşiat din interior şi că excursionişti îşi lăsară acolo hainele groase, esenţiale pentru supravieţuirea în acele condiţii, precum şi papucii. Se reuseşte depistarea prin zăpadă a unui şir de urme de picior, ce îi conduce pe anchetatori la primele două cadavre, la aproximativ 1,5 km distanţă de cort. Acestea erau doar parţial îmbrăcate, ambele cadavre desculţe, se aflau acoperite de zăpadă sub un pin bătrân şi înalt. Parte din crengile pinului erau rupte, iar în vârful acestuia anchetatorii au găsit urme de ţesut uman, sugerând că cei doi s-ar fi căţărat în copac. Vreo 300 de metri depărtare de scena anterioară, şi în direcţia cortului, este găsit al treilea cadavru. Acesta e căzut pe spate, într-o mână ţinând o creangă de copac, iar cealaltă mână părând a-i proteja capul. Încă 180 de metri înspre cort, anchetatorii găsesc următorul cadavru, aflat cu faţa în zăpadă şi cu o lovitură craniană uşoară. Cea de-a cincea victimă o găsesc la vreo 150 de metri tot înspre cort, fiind una din fete. Anchetatorii cad de acord că de la locul unde îi găsiseră pe primii doi, grupul încercase să se întoarcă la cort, căzând pe rând unul câte unul pe drum. Experţii stabilesc că cel mai probabil cei 5 găsiţi au murit de hipotermie şi că s-au dezbrăcat singuri, întrucât sângele se retrage din extremităţii înspre trunchi pentru a-l păstra cald în momentul când hipotermia începe să se instaleze, dar în ultimele etape vasele se dilată atât de tare încât sângele se revarsă brusc în extremităţi şi dă senzaţia de căldură intensă în membre.
               La 4 mai, vine însă supriza care aprofundează misterul şi răstoarnă peste cap teoria hipotermiei. Într-o nouă expediţie, autorităţile găsesc şi trupurile celorlalţi 4 excursionişti. Aceştia sunt mai bine îmbrăcaţi decât ceilalţi, dar se stabileşte ulterior că au luat haine de pe cei decedaţi prin analiza pozelor făcute de grup de-a lungul excursiei precum şi de jurnalele lor personale, găsite în cort. Dacă însă cei 5 găsiţi înainte nu prezentau leziuni exterioare, în cazul acestora găsiţi ulterior situaţia este total diferită. La doi dintre ei le lipsesc limbile din gură, unuia dintre ei îi lipsesc ochii, unul are cutia toracică zdrobită şi unul are craniul zdrobit spre interior. Medicii legişti rămân şocaţi şi stabilesc că forţa necesară pentru a provoca asemenea leziuni depăseşte de departe forţa umană şi o aseamănă ca putere cu cea specifică accidentelor de maşină. 
Supriza nu se opreşte însă aici, se descoperă că hainele victimelor prezentau urme puternice de radioactivitate.
               Anchetatorul principal, Lev Ivanov, a declarat ani mai târziu că s-au făcut puternice presiuni politice de la nivel înalt guvernamental pentru a clasa cazul cu verdictul de moarte prin cauze naturale, în speţă hipotermie.
            De asemenea localnicii, precum şi alţi excursionişti din zonă de la aceea vreme au raportat că în nefasta noapte şi atât înainte cât şi după, au zărit pe cer sfere luminoase deasupra munţilor.
               Sursa întregii tragedii nu a fost niciodată elucidată şi probabil nici nu va fi. Este greu de imaginat ce i-a putut speria atât de tare pe cei 9 tineri încât să taie cortul din interior, să fugă dezbrăcaţi şi desculţi 1 km jumate prin noapte, zăpadă şi un frig sfâşietor. E greu de imaginat şi ce a putut să le cauzeze asemenea traume fizice celor 4 găsiţi ulterior şi dacă mai adăugăm şi radioactivitatea găsită pe hainele lor, pare că ne adâncim într-un mister fără ieşire. S-au propus o sumedenie de supoziţii cu privire la cauză, de la OZN-uri, la yeti, sau chiar la teste militare sovietice. Cu toate acestea, răspunsul poate ne va eluda pentru totdeauna şi va rămâne ascuns adânc în zăpadă.