Codul lui Da Vinci şi Prioria Sionului

Deşi conştient fiind de relativa distanţă temporală dintre romanul lui Dan Brown şi prezentul articol, venit în acest context poate puţin cu întârziere, am constatat că există încă suficient de multe persoane care au luat de bun şi cu titlu de adevăr premiza faimosului best-seller, motiv pentru care m-am decis să aştern mici lămuriri istorice.

Relaţia amoroasă dintre Iisus şi Maria Magdalena nu este nici de departe invenţia autorului, precum nu este nici existenţa unei linii genealogice pornite de la aceştia. Aceste idei sunt teme larg răspândite în lumea istoriei alternative şi a teoriilor conspiraţioniste. Cu toate acestea, prin excelenta elaborare a thrillerului Codul lui Da Vinci, Dan Brown a reuşit să introducă cititorii "neiniţiaţi" într-o lume a misterelor, a societăţilor secrete şi a teoriilor alternative, ducând la întrepătrunderea cunoaşterii neacceptate cu cultura populară modernă.
Romanul prezintă (cu titlu de adevăr) existenţa unei societăţi secrete ce are ca scop protejarea descendeţilor Mântuitorului, numită Prioria Sionului. Nici această din urmă temă nu e nouă, existând mulţi alţi scriitori de succes şi oameni de seamă care au dat crezare acestei idei, fiind prima dată adusă în atenţia publicului larg (însoţită de supoziţia existenţei unor descendeţi ai lui Iisus) în cartea The Holy Blood and the Holy Grail din 1982.

Pierre Plantard

Societatea secretă, denumită Prioria Sionului, este însă nimic mai mult decât o farsă elaborată, a cărei autor este un francez pe nume Pierre Plantard. Acesta a înregistrat societatea în 1956 în orăşelul Annemasse din sud-estul Franţei şi pentru o bună bucată de vreme a fost şi unicul membru. Prioria nu fusese prima sa încercare de a înfiinţa o societate ocultă. În urmă cu 16 ani Plantard mai avuse o tentativă, organizând societatea ezoterică Alpha Galates, având 12 nivele de iniţiere. Profitând de "moda" vremii a populaţiei din occident, de a face parte dintr-o societate secretă, Plantard a început să răspândească zvonuri cu privire la magnitudinea prioriei, la originile sale antice şi ezoterice, insinuându-o ca o continuare a Ordinului Cavalerilor Templieri, iar pe sine ca un descedent din însuşi regii Merovingieni ai Franţei, mergând până într-acolo în a-şi schimba numele, adâugându-şi terminaţia "de Saint-Clair" şi prezentând o legătură (fictivă) dintre el şi adevărata familie Sinclair a Scoţiei. Până şi numele societăţii este un indiciu al falsului, astfel denumirea de Sion, a fost inspirată din denumirea unui deal din apropriere de Annemasse, care poartă acelaşi nume, precum şi a localităţii aferentă acestuia, loc frecventat şi agreat de Plantard pentru recreere.
Acesta crează o listă fictivă cu foştii Mari Maeştrii ai societăţii sale, incluzând nume răsunătoare precum Leonardo Da Vinci, Victor Hugo, Isaac Newton sau Nicolas Flamel.
În 1965, Plantard alături de un prieten de-al său, Philippe de Cherisey, falsifică două pergamente, pe care pretind că le-au descoperit într-un pilon de la biserica de la Rennes-le-Chateuau, care prin intermediul unor mesaje codificate confirmau legătura dintre Prioria Sionului şi regii Merovingieni, publicând şi o carte care elaborează subiectul sub pseudonimul Gerard de Sede. Cei doi duc farsa un pas mai departe, elaborând şi un document "secret" de 27 de pagini atribuit unui anume Philippe Toscan du Plantier pe care îl introduc în Biblioteca Naţională a Franţei în 1967. Documentul detaliază istoria societăţii, reiterează legătura cu Merovingienii, arătându-l pe Plantard ca fiind descendentul acestora şi prezintă lista Marilor Maeştrii ai Prioriei de-a lungul secolelor. Ulterior Plantard pretinde că descoperă aceste documente, care au ajuns să fie cunoscute ca Dosarele Secrete (Dossiers Secrets) şi au devenit subiectul a trei documentare britanice de la acea vreme, precum şi best-sellerului The Holy Blood and the Holy Grail.
După 1984 Plantard încearcă să se distanţeze de circul creat în mass media cu privire la existenţa unei linii de sânge a lui Iisus şi implicit şi de idea Prioriei Sionului. În 1993, atras în instanţă într-un conflict implicând societatea, recunoaşte sub jurământ că el a inventat-o şi că toate afirmaţiile cu privire la istoria acesteia erau numai minciuni.
Foarte mulţi dintre cei ce au susţinut existenţa unei linii genealogice de la Iisus şi Maria Magdalena, s-au bazat pe dosarele secrete ale lui Plantard, precum şi pe pergamentele acestuia, care doar în timpuri mai recente au fost arătate ca fiind falsuri. Lăsând acestea la o parte, există foarte puţine dovezi care să susţină această teorie.
În romanul lui Dan Brown, se găsesc însă şi alte mici erori, cum ar fi afirmaţia cu privire la litera V - autorul susţine că este un simbol antic şi neechivoc al feminităţii. Deşi a fost folosit uneori (destul de rar) şi în acest context, V nu simbolizează în principiu feminitatea, fiind folosit de nenumărate ori cu nenumărate înţelesuri şi interpretări diferite. Nici steaua cu cinci colţuri (pentagrama) nu este un simbol exclusiv al zeiţei Venus precum se susţine în roman. De fapt, în ezoterism acest simbol este foarte larg raspândit şi reprezintă forţa umană, voinţa, stăpânirea naturii de către om.
Cu toate acestea este clar că romanul Codul lui Da Vinci a avut un mare impact asupra culturii moderne, îndreptând tot mai mulţi oameni spre minunata lume a misterelor.