Operele lui Shakespeare scrise de...Shakespeare?

William Shakespeare, unul dintre cei mai cunoscuti poeţi şi dramaturgi ai lumii şi perceput ca poetul naţional al Angliei, a lăsat în urma sa 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 poeme narative şi multe alte poezii. Dar oare este cu adevărat el cel ce a dăruit omenirii aceste opere sau e adevărul mult mai misterios şi aş cuteza să spun mai înşelător decât ne-am aştepta.
Voi trata în continuare toată problema în mod sistematic:

De ce nu William Shakespeare este cel ce a scris operele ce-i sunt atribuite:
1. Shakespear provenea din orăşelul Stradford-upon-Avon (de unde şi denumirea atribuită acestuia în mod popular ca Lebăda de Avon) dintr-o familie de lucrători analfabeţi. Nu există nici o dovadă că acesta ar fi urmat şcoala pregătitoare însă nici nu se poate infirma din acelaşi motiv. Un lucru însă se poate spune cu certitudine, William Shakespeare nu a urmat un alt nivel educaţional, superior şcolii pregătitoare.
Suprinzător, există numai 5 specimene ale scrisului marelui poet dramaturg, care toate 5 sunt semnăturile sale, trei dintre ele regăsindu-se pe testamentul său (testament care menţionează toate bunurile, însă nu face referire la nici un singur manuscris).
Mai mult de atât, toţi copii săi erau analfabeţi, fiica sa Judith neştiind nici măcar să se semneze.Ar părea la o primă vedere cel puţin ciudat şi ilogic ca un asemenea maestru al cuvintelor şi fin cunoscător a literaturii clasice nu ar fi avut grijă ca copii săi să primească o educaţie corespunzătoare valorii sociale dobândite de el.

2. Esenţa pieselor şi limbajul folosit îl elimină pe adevăratul Shakespear de la paternitatea acestora. Astfel, operele sunt presărate cu motive şi aluzii din literatura clasică şi contemporană, marea masă a acestora nefiind la aceea vreme disponibilă în limba engleză, iar din datele istorice nu rezultă că personajul discutat aici ar fi avut asemenea cunoştiinţe, ori existenţa circumstanţelor măcar în care le-ar fi putut dobândii. Mai mult de atât, în piesele acestuia se demonstrează o foarte bună cunoaştere a legilor Angliei, întrucât pe lângă aluzii literare se utilizează şi o multitudine de termeni juridici. Un ultim factor referitor la limbajul utilizat în operele lui Shakspeare este dat de prezenţa unor expresii din jargoul Universităţii Cambridge, pe care ştim cu certitudine din documente şi arhivele universităţii că William nu a a frecventat-o ca şi cursant.
Piese precum Romeo şi Julieta ori Neguţătorul din Veneţia descriu în mod detaliat geografia şi cultura din nordul Italiei, iar Zadarnicele chinuri ale dragostei trădează bârfele de la aceea vreme de la curtea regelui de Navarra, provincie situată pe teritoriul actual al Spaniei, toate acestea denunţând un autor care călătorise mult în raport cu perioada în care trăia.
De asemenea în operele Shakespearene, se prezintă într-un mod deosebit de realist tabieturile şi obiceiurile aristocraţiei elizabetane, perspective care ar fi fost destul de ocultate faţă de un fiu de fabricand de mănuşi şi negustor de lână.

3. De-a lungul vieţii sale, nu s-a bucurat de o recunoaştere deosebită în ochii altor autori recunoscuţi contemporani lui. În 1595, dramaturgul Robert Greene, îl numeşte pe Shakespeare un plagiator care "se remarcă numai prin îngâmfarea sa." Trebuie avut în vedere faptul că epoca elizabetană vuia de bârfe, satire şi jurnale, care cu toate par al omite pe William Shakespeare, cu excepţia a foarte puţine menţiuni nesemnificative pentru opera sa. Cu titlu de exemplu pentru asemenea menţiuni ar fi: încercarea acestuia de a se sustrage de la a plătii taxe, precum şi implicarea într-o bătaie cu delicvenţii din Surrey.
Moartea sa în 1616 nu a fost cu nimic mai specială. Era specific acelei perioade ca la moartea unui asemenea artist să aibă loc o revărsare de versuri în memoria acestuia de către autorii contemporani, fapt care de asemenea nu s-a întâmplat în cazul lui Shakespeare, moartea sa rămânând un eveniment doar pentru locuitorii orăşelului Stradford.

Dacă nu Shakespeare este autorul, atunci cine? Ipoteze:

1. Candidatul principal este Edward de Vere, contele de Oxford. Acesta a trăit între anii 1550-1604, fiind un nobil intelectual, educat la Cambridge unde a studiat dreptul. Un alt element care-l sugerează pe acesta ca autor al operelor este faptul că a călătorit mult prin întreaga Europă, în special prin Italia. Edward de Vere a finanţat o companie de teatru şi era cunoscut ca cel mai de seamă poet al curţii elizabetane. O carte din 1589 intitulată The Art of English Poesie îl numeşte "cel mai de seamă dintre gentilomii de la curte care au scris într-un mod lăudabil şi care au acceptat ca opera lor să nu le poarte semnătura." Din această menţiune rezultă că era o practică într-o oarecare măsură cunoscută ca anumiţi curteni să îşi publice operele literare sub un alt nume, alegând să rămână în anonimat. Motivul pentru care exista acest fenomen de a rămâne în anonimat era dat de modul în care era perceput şi privit teatrul în epoca elizabetană de către societate, perceput atunci asemănător cu modul în care este astăzi privită pornografia.
Un alt argument care îl plasează pe locul de candidat principal este faptul că viaţa sa şi interacţiunile sale cu nobilii şi curtenii elizabetanii este foarte bine reprezentată în sonetele lui Shakespeare.
Problema principală a acestei teorii însă, ia naştere cu moartea lui Oxford care are loc în 1604, întrucât opere atribuite lui Shakespeare încă continuă să apară mulţi ani după aceea.

2. Un alt candidat important este sir Fracis Bacon (1561-1626). Considerat ca fiind una dintre cele mai strălucite minţi ale epocii elizabetane, provenind dintr-o familie aristocrată, absolvent de Cambridge, a studiat dreptul la Gray's Inn, fiind un fin cunoscător de multiple limbi străine, avocat pledant şi renumit om politic, ocupând mai multe funcţii de nivel înalt. Încă de când studia dreptul acesta a scris o serie de piese pe care le pusese în scenă cu ajutorul colegiilor săi, fiind numit de unul dintre biografii săi ca "poet ascuns". Mai mult, în 1597 şi 1598 Joseph Hall şi John Marston, doi scriitor satirici, îi atribuie acestuie paternitatea poemelor Venus şi Adonis şi Violul Lucreţiei.
Acesta ar fi scris sub anonimat pentru motivele prezentate şi în cazul lui Edward de Vere şi anume ochii răi cu care era privit teatrul de către societate la aceea vreme şi incompatibilitatea acestui stigmat cu cea de politician de top.

Candidaţi mai sunt pe lângă cei doi însă de o importanţă mai scăzută. Astfel ar mai fi: Roger Manners conte de Rutland, Christopher Marlowe ori William Stanley, conte de Derby. S-a afirmat, cu privire la operele lui Shakespeare, şi  că ar fi chiar rezultatul mai multor autori, fapt care ar explica variaţiile de tonalitate a pieselor precum şi vocabularul extins, mai bogat de două ori decât al oricărui alt poet englez.

Trebuie reţinut faptul că marea masă a academicienilor moderni îl consideră pe William Shakespeare ca fiind autorul poeziilor şi pieselor ce-n mod tradiţional îi sunt atribuite, celelalte teorii luptând încă pentru recunoaştere. Ambele tabere însă au în spatele lor argumente, dovezi şi prezumţii greu de dat la o parte.